Încălzirea în pardoseală presupune un sistem relativ simplu prin care căldura din locuințe este asigurată de conducte sau covoare electrice prin care circulă apa caldă ori curent electric.
Acest tip de încălzire se pretează oricărui tip de locuință, atâta timp cât există disponibilitate de înălțare a podelei, în funcție de sistemul ales. Sistemele termice în pardoseală sunt grozave datorită flexibilității și adaptabilității lor: sunt portivite atât în cazul clădirilor vechi, unde se dorește o renovare, cât și în cazul celor noi, de mari sau de mici dimensiuni. Se poate opta pentru o singură încăpere precum baia, bucătăria, garajul, numai pentru un singur etaj (demisol ori parter) sau pentru toate camerele locuinței. Mai mult decât atât, în funcție de orientarea locuinței, instalația de încălzire în pardoseală răspunde nevoii de instalare pe verticală, orizontală sau chiar oblic, respectând geometria încăperii.
Tipuri de încălzire în pardoseală (după agentul termic):
- Încălzirea în pardoseală cu apă – în acest caz apa este încălzită în centrală, apoi pompată în rețeaua de conducte din podea cu ajutorul unui distribuitor pentru încălzire în pardoseală; este potrivit locuințelor cu etaj
- Încălzirea în pardoseală pe curent electric – în acest caz se folosește un sistem de cabluri prin care circulă curent electric, radiind căldură. Se pretează foarte bine suprafețelor de mici dimensiuni și, în special, celor noi.
Acestea se disting și în funcție de tipul de prindere al conductelor în podea, după cum urmează: placă cu nuturi, sistem de prindere cu capse, plasă de oțel (cu cleme sau cablu de legătură), profile de montaj, sistemul uscat, placă din fibre de gips. Indiferent de opțiunea personală, durata de viață a instalației de încălzire în pardoseală va fi extinsă, fără necesitatea unor servicii de mentenanță majore, pentru o lungă perioadă de timp.
Avantajele sistemelor de încălzire prin pardoseală:
– distribuirea uniformă a căldurii, eficient și rapid
– confort termic sporit prin distribuirea de jos în sus a căldurii (ideal pentru familii cu copii sau bătrâni)
– economie la plata utilităților (între 15% – 40% la facturile lunare)
– durată lungă de viață (circa 80 ani, în funcție de calitatea materialelor alese)
– mentenanță ușoară și silențiozitate a sistemului de încălzire
– mai mult spațiu utilizabil în interiorul locuinței
– sistem igienic prin reducerea riscului de apariție a mucegaiului sau a altor surse alergenice (fără crearea curenților de aer, praful, ciupercile sau acarienii nu sunt împrăștiați în spațiul încăperii locuite, nici nu provin din țevi ori filtre cu depuneri; un alt avantaj este temperatura crescută la nivelul tălpilor, ceea ce ajută celor cu circulație periferică deficitară).
– Compatibilitate foarte buna cu cele mai noi surse de incalzire precum centrale pe gaz in condensatie, pompe de caldura, sisteme de incalzire cu aport solar, datorita temperaturii de functionare scazute 35-45*C.
Dezavantajul principal acestui tip de instalație termică o reprezintă investiția inițială care poate fi considerabilă, având în vedere criterii precum ansamblul complex al sistemului de încălzire (ce cuprinde kitul de încălzire, conducte/covoare electrice, accesorii), suprafața, tipul de podea special, manopera echipelor specializate și gradul de izolație al locuinței.
Deși această investiție se amortizează repede, costurile unor eventuale reparații pot fi costisitoare și aduc disconfort pe întreaga durată a lucrărilor, mai ales dacă se întâmplă să fie necesare în sezonul rece. De asemenea, mutarea ulterioară a mobilei poate afecta eficiența sistemelor de încălzire în pardoseală, iar anumite obiecte din materiale naturale (precum lâna, mătasea) nu pot acoperi pardoseala caldă.
Noi, cei de la #VERRA, credem în #instalatii adevărate, astfel încât orice tip de instalație în pardoseală ai dori pentru locuința ta, te vom ajuta să faci alegerea corectă. Montarea sistemelor de încălzire în pardoseală presupune procese de instalare complexe și de specialitate, fiind necesare cunoștințe temeinice și experiență în execuție. În viziunea noastră, scopul principal este acela de a oferi clientului o experiență predictibilă, sigură și echitabilă investiției financiare. De aceea, echipa de profesioniști #VERRA îți pune la dispoziție servicii profesionale la prețuri optime, pentru rezultate durabile și de calitate. Poți beneficia de consultanță gratuită contactându-ne la nr de telefon 0232 278 108. Adu căldura și confortul în casa ta cu #VERRA!